În 2020, una dintre companiile grupului al cărui director de marketing sunt figura în topul Forbes 500.
Povesteam atunci despre coordonate de referință ale business-ului, festival de vin, direcții de dezvoltare în cadrul fabricii, înnoire de portofoliu, importuri, viziune.
Puteți parcurge articolul complet aici: https://www.forbes.ro/p-amigo-group-povestea-de-succes-unor-companii-autohtone-care-au-ales-drept-strategie-de-business-perseverenta-combinata-cu-o-doza-uriasa-de-modestie-149667
Începuse pandemia și am discutat pe larg despre provocările pe care aceasta le-a adus industriei, despre adaptarea strategiilor de afaceri la noile realități socio-economice, despre limitările impuse de autorități segmentului HoReCa, despre investiții și politici de personal.
După doi ani de la acordarea interviului, încă nu am primit un răspuns final, concret, referitor la solicitarea de autorizare pentru producția de alcool sanitar și dezinfectant pe bază de alcool.
Interviul poate fi parcurs aici: https://www.revista-piata.ro/lazi/la-zi/item/15328-roxana-tudor-amigo-group-punem-in-aplicare-pentru-toate-3-companiile-planurile-de-investitii-decise-inainte-de-criza
Gânduri de business când nimic nu prevestea pandemia
Am discutat despre provocările lui 2019, despre cum am devenit parte din povestea băuturii împăratului prin preluarea distribuției Zwack Unicum în România, despre festivalul de vin pe care l-am organizat în Miercurea Ciuc, despre sinergii în cadrul grupului de companii și proiecte de viitor.
Despre bucuria lucrurilor frumos întâmplate și entuziasmul cu care priveam viitorul puteți citi pe larg aici: https://www.retail-fmcg.ro/fmcg/amigo-group-retrospectiva-2019.html
La început m-a marcat povestea vieții lui, apoi am descoperit opera în sine: tablourile, privite o dată, de două ori, de n ori, m-au pocnit efectiv peste suflet, găsind în mine o rezonanță care m-a uimit.
Nu m-am așteptat să-l iubesc pe Csontváry. Dar s-a întâmplat mai mult decât atât: mă doare Csontváry. Mă amețește și nu mă mai satur să privesc și să alerg între lumi, urcând calea-soarelui, abia respirând ca să nu-i strivesc personajele și stările.
Csontváry Kosztka Tivadar, 1853 – 1919, a fost un singuratic, neînțeles și ironizat în timpul vieții; farmacist la început, a luat în calcul pictura după ce o ”voce” i-a spus că va deveni cel mai mare pictor al căii-soarelui. Autodidact, a călătorit în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord pentru a-și înțelege menirea.
A pictat târziu, în manieră proprie, neputând fi încadrat nici în expresionism, nici în post-impresionism. Multe dintre tablourile lui au dimensiuni impresionante.
Etichetat de anumiți critici că ar fi avut probleme mintale, Csontváry rămâne indubitabil un geniu.
Ea este Ioana, un fel de stră-străbunică a mea, prin alianță (generațiile se succedau repede la vremea aceea).
A fost moașă, iar soțul ei, Gheorghe, factor poștal. Țărani înstăriți, dar calzi.
Portretul (ulei pe pânză) i-a fost pictat de un militar străin aflat pe teritoriul României, în timpul celui de-al doilea război mondial – 1941. Există și un tablou cu soțul, pe care nu-l deține familia mea.
Nostalgii cu români de demult.
Mulțumesc, Ioana, pentru trecut!
În 2014 l-am vizitat la țară pe bunicul, rămas singur după moartea bunică-mii. În timp ce discutam, am văzut în hol un greiere. Am vrut să mă joc puțin cu el, dar l-am auzit pe bunicul:
– Să nu-l omori, draga mea!
Am rămas siderată: el – ateul, pragmaticul, sobrul – mă implora să nu omor o insectă!
– Nu-l omorî, te rog! E prietenul meu, doar pe el îl am aici, mai cântă seara, ne ținem de urât…
Am plâns mult după ce am plecat. Bătrânețea și singurătatea sunt maladii cumplite. Sunați-vă bunicii sau părinții îmbătrâniți, însingurați. Le veți lumina ziua. Altfel, veți constata că s-au împrietenit cu greierii.
Nu știu de ce, fix azi îmi amintesc din copilărie serile de vară când mă jucam la țară cu Frătzy în praful de pe drum, sub privirea amuzată, încurajatoare a bunicului; aud clar glasul bunică-mii supărate certându-l pe Tataie:
-Sigur, lasă-i să se murdărească, să se joace în praf, de parcă îi speli tu!
Tataie zâmbea, Mamaie ceda şi noi ne jucam în continuare.
În nopţile alea de vară când se auzea cântecul greierilor şi mirosea a “regina nopţii” (o floare albă din grădina bunicii, care trăia puţin şi înflorea numai noaptea), eu, Frătzy şi Tataie priveam cu nesaț cerul înstelat – bunicul ne arăta constelaţiile, eu nu reuşeam să le identific şi nu am reuşit nicicând de atunci, deși m-au fascinat mereu.
Și așa, când priveam cerul ăla de vară, sufletul meu curat de copil urca printre stele şi hoinărea până când somnul îmi închidea aproape pleoapele. Tataie ne ducea în casă și adormeam senini, după ce în baie se ocupa îmbufnată Mamaie de noi.
Între timp, asfaltul a luat locul prafului, Mamaie aleargă printre stele, Tataie se mai bucură de greieri, iar mie mi se pare că în București miroase a regina nopții, ziua în amiaza-mare.
Roxana Tudor 