Vecina mea, o minunăție de doamnă la 70 de ani, vine să-mi aducă bunătăți de Paște. Facem schimb de ouă vopsite, miel și dulciuri, apoi ne întindem la povești.

– Nu știu, zău, și cu politicienii asta! Nici nu pot să mă mai uit la ei! Nu se mai suportesc deloc unii pe alții! Iar bătrânii încurcă lucruri în politică, se bat cu mâna peste pieptul, în loc să-și vadă de sănătate și pensie liniștită și să lase tinerilor cale să facă lucruri bune, că al lor e viitor. Pff. Nu mai înțeleg deloc ce se-ntâmplă. Atâta ură peste tot în lume! Atâta lăcomie! Și nu luăm nimic cu noi când plecăm de pe pământul. Pe noi ne-au învățat părinții așa, că trebuie să fii om. Altceva nu contează. O inimă avem la fel, un sânge. La fel murim. Unii se urăsc pentru prostii, merg la biserică, dar tot nu știu să ierte. Pff. Isusul a iertat – igaz-e?! – minden păcate.

Încep să-i pice lacrimi ușor, îi tremură vocea. Își șterge ochii bătrâni și bolnavi, apoi mi se cuibărește în brațe. Este mică Rózsika Néni, îmi vine cu totul până la umăr, ca un pui de om. Dar parcă țin în brațe nu o femeie micuță, ci o ditamai inima. Ne alăturăm sufletele cum știm mai bine, în vâltorile lumii rătăcite. De Paștele catolic, de Floriile ortodoxe.