Category Archives: Chestii

Gogoșele

Cu iaurt și lămâie. Sau home, sweet home.

Rețeta:

Se bat 2 ouă mari cu un praf de sare, se adaugă un pahar mare de iaurt (375g) și coaja rasă de la 1 lămâie; se amestecă bine și se adaugă făină (în care s-a pus un praf de copt) până se obține un aluat vâscos – ca cel de chec, să curgă, nu ca cel de gogoși clasice, care e mai tare; gogoșile se coc imediat în ulei (adică se toarnă rapid cu lingura în tigaie cantități mici de aluat – atenție, cresc și se coc foarte repede!); din compoziția asta ies aproximativ 50 gogoșele; se scot pe șervețele și se pudrează cu zahăr.

Poftă bună!

Interetnic

Azi la târg o maghiară bătrână vindea produse făcute de ea.
Vine un cuplu de români; salută; bătrâna răspunde în română, politicos; cuplul întreabă:


– Câți metri are țesătura asta, mamaie?
– Tizenöt méter! zice bătrâna fără să-și dea seama că a schimbat limba.

Eu zâmbesc. Soția și soțul zâmbesc și ei, politicos:
– Mulțumim, dar nu înțelegem…
Maghiara oftează încurcată. Nu știe numeralele românești.

– Cincisprezece metri! le traduc eu, zâmbind.
Îmi zâmbesc înapoi toți trei, ușurați. Apoi vor să cumpere un ștergar.
– Ăsta cât costă? o întreabă.

Mă privesc toți trei cu speranță:
– Huszonöt lej… zice bătrâna maghiară.
– Douăzeci și cinci de lei… traduc eu.

Am zâmbit toți cu drag. Momentele magice nu au etnie.
Na, și am cumpărat chestia asta din poză, ca să-mi amintesc – ”dragostea valorează mai mult decât orice”.

Poiana amăruie

La raionul cu ciocolată, el și ea, ambii 65 așa.

Ea, vag pisicită, în realitate criminală versată:

– Hai să luăm Poiana amăruieeeee…

El, făcând tot posibilul:

– Poiana amăruie să mănânci tu! Știi că mie nu-mi place! Hai să luăm…

Dar orice o fi zis i-a fost acoperit de turuitul ei clar experimentat, impasibil:

– Stai, că aici trebuie să fie. Ia, uite! Mmm, să punem în coș!

Au cumpărat doar Poiana amăruie. Atât. El n-a mai îndrăznit nicio manevră periculoasă.

Roșcată

Lângă mine 2 copii, studenți cred, români amândoi. Cuplu. El o întreabă chestii. La fiecare întrebare, dar absolut la fiecare întrebare a lui, ea îi răspunde întrebându-l: “M?”. El repetă întrebarea, iar ea răspunde normal. Și nu pare să aibă probleme de auz.

Apoi ea are o idee bună de tot:

– Ce zici dacă mă fac roșcată?

Acum e vopsită șaten cu șuvițe blonde.

El pare să preia controlul, mă gândesc că nu e totul pierdut:

– Roșcată?! Vineri abia te-ai vopsit!

Însă ea știe exact cum trebuie lovit decisiv:

– Da, da’ nu-mi place!

Mă scuzați, leșin un pic și revin.

Image by shurkin_son on Freepik

Luminările

– Jaj, Roxi, iar am avut probleme cu mașina. Am dus-o la service și ce crezi că avea? Se stricaseră ăăă… luminările!

– Adică?

– Știi, piesele alea care fac scânteia la motor.

– Aaa, bujiile!

– Așa se numesc? Na, atunci bujiile. Le-am înlocuit. Apoi de dimineață am vrut să parchez mai bine cu spatele și ce crezi? Am lovit-o de clădire și i-am spart puțin ăăă… luminările!

Adică farurile?

– Igen, farurile! Exact!

Ne înțelegem bine la Ciuc. Și ne distrăm, cumva.

Image by senivpetro on Freepik

Wartburg

Când eram mică obișnuiam să colind globul cu încă 3 copii. De fapt ne petreceam după-amiezile într-un Wartburg stricat, în curtea unei bunici a lor. Aveam cu noi tot ce ne trebuia – adică apă, ciocolată și portocale – și conduceam pe rând Wartburgul fără să ne mișcăm de pe loc. Așa am cutreierat lumea atunci, privind peisaje din mintea noastră prin geamurile unei mașini imobile. Apoi am crescut puțin, băieții s-au apucat să construiască un avion.

– Ce prostie! le-am zis eu, cea mai mare dintre ei. N-o să reușiți! Un avion nu e lucru așa simplu!

M-au privit încruntați și m-au repezit că “o să reușim, habar n-ai!”. Au asamblat niște bucăți de lemn cu niște cuie ruginite și alte chestii de avioane. Apoi și-au dat seama că mai bine se apucă de construit o barcă. Apoi un “laser”.

Au trecut de atunci vreo 30 de ani. Ei au construit până la urmă lucruri de oameni mari, suntem parțial puțin frați și-n martie, uneori, mi se face dor de Wartburgul cu portocale și ciocolată. De mințile acelea visătoare cutreierând lumea. De vremurile când habar n-aveam. Și mi-ar plăcea să pot fotografia alb-negru scene din viața aceea colorată.

Sursă foto: http://www.promotor.ro

Pacheturi

Zice:

– Mă duc la cofetărie, că au niște pacheturi speciale de Ziua Femeii și o să cumpăr una.

(O pachetură, sper. Că femeie are deja.)

Ce voiam să vă spun de fapt:

1. Limba română ar fi mult mai plictisitoare dacă limba maghiară ar avea genuri.

2. Am cei mai faini colegi.

Image by azerbaijan_stockers on Freepik