Amintiri din pandemie

Trei puștiulici pe care nu-i cunosc – două fete și un băiat, toți români, cam de clasa a cincea – stau de vorbă în fața mea. Una dintre fetițe zice că i-au fost scoase amigdalele când era mică. Cealaltă o roagă să-i arate. Prima deschide gura, a doua se uită în gâtul ei:

– Cum naiba ți le-a scos?! Că sunt acolo, le văd!

– Sigur mi le-a scos medicul, nu puteam să respir și de-aia a zis că le scoate, m-a operat!

Cu toții (eu și ei, adică) suntem interesați foc de discuție. Probabil eu sunt cu gura căscată pe sub mască, băiețelul la fel, pare confuz, se uită când la una, când la alta, pierdut.

Fata nr. 2 nu se lasă:

– Poate ți-a scos altceva, că mai e ceva pe-acolo prin gât la oameni.

Toți facem ochii mari. Șah mat, asta chiar nu ne trecuse prin minte.

(“Omușorul! Poate i-a scos omușorul!” nu mă pot abține eu în gând.)

Băiatul îndrăznește, într-un final:

– Ce-s alea amigdale?

Image by gpointstudio on Freepik