Azi la târg o maghiară bătrână vindea produse făcute de ea.
Vine un cuplu de români; salută; bătrâna răspunde în română, politicos; cuplul întreabă:

– Câți metri are țesătura asta, mamaie?
– Tizenöt méter! zice bătrâna fără să-și dea seama că a schimbat limba.

Eu zâmbesc. Soția și soțul zâmbesc și ei, politicos:
– Mulțumim, dar nu înțelegem…
Maghiara oftează încurcată. Nu știe numeralele românești.

– Cincisprezece metri! le traduc eu, zâmbind.
Îmi zâmbesc înapoi toți trei, ușurați. Apoi vor să cumpere un ștergar.
– Ăsta cât costă? o întreabă.

Mă privesc toți trei cu speranță:
– Huszonöt lej… zice bătrâna maghiară.
– Douăzeci și cinci de lei… traduc eu.

Am zâmbit toți cu drag. Momentele magice nu au etnie.
Na, și am cumpărat chestia asta din poză, ca să-mi amintesc – ”dragostea valorează mai mult decât orice”.