Mă urc în mașină cu fratele meu și vrem să pornim către casă, când mă lovește inspirația și mă pomenesc făcând bucuroasă cu mâna unei doamne pe geam.

– Uite, zic, profa mea din liceu! Ce bine că ne întâlnim!

Doamna îmi face și ea cu mâna, fericită.

Pffoa, ce zi faină, cu întrevederea asta surpriză!

Deschid rapid portiera, cobor, doamna vine cu tot dragul la mine, ne îmbrățișăm călduros. Frate-meu mă privea (zice) curios.

După ce o strâng în brațe pe doamna, o îndepărtez un pic ușor, așa cum fac bătrânii ca să vadă mai bine, și îi zic pe cel mai natural ton din lume:

– Dumneavoastră nu sunteți Steli! (profa, adică) V-am confundat cu o profesoară dragă mie.

Ea, la fel de natural:

– Eu sunt judecătoare. Dar mă bucur să vă cunosc.

Ne-am pupat pe obraz, am râs și ne-am văzut de treburi.

Frate-meu, consternat. N-a vorbit cu mine tot drumul, nevenindu-i să creadă cum reușesc să intru în asemenea chestii.

Are și Craiova farmecul ei.

Image by Freepik